Buna dragilor! 

Ramasesem datoare cu povestea din aceasta vara si a venit momentul sa ma achit fata de voi. 

"GoWest" sau "Romania de la Est la Vest", o noua aventura "Da, si eu pot!", in lupta noastra de constientizare a diabetului tip1, a avut loc in aceasta vara si a fost un real succes.

Pai sa incepem sa povestim.

Toata "nebunia" a inceput de unde altundeva daca nu din Parcul Izvor, in 10 August, de unde toate turele noastre pornesc iar prietenii ne sunt alaturi mereu. Am pedalat pana la Lehliu, o zi scurta dar alaturi de prietenii biciclisti, minunata! Multumim dragilor pentru ca ati fost alaturi de noi! 

A doua zi, avea sa fie startul official, din Tulcea, orasul de pe Dunare, o zi in care am plecat la drum increzatori, odihniti, glicemie cum trebuie, insulina putina  (doar stiam ca urmeaza un efort sustinut). Cald, foarte cald, undeva la 50 grade arata gps-ul!!!! Sincer, am crezut ca in Turul Romaniei am primit cele mai calduroase zile dar... NU!!!! 

Pot spune ca au fost cateva momente de cumpana si chiar am crezut ca voi renunta la acest tur, culmea, nu din cauza glicemiei, ci a caldurii. Am avut noroc cu baietii mei care mi-au fost alaturi, juniorului care m-a incurajat mereu si mi-a zis ca sunt o luptatoare si ca trebuie sa ma ridic,  nu de alta dar ma "devorau" furnicile.

Lupta cu canicula a fost crancena, mai ales intr-o zona ca a Muntilor Macin, unde nu prea exista apa, aerul fierbinte te macina pur si simplu, iar asfaltul se topeste sub rotile bicicletei. Cine spune ca "ce, doar se plimba cu bicicleta!?" (am auzit asta de curand din gura unei persoane cu diabet), nu stie ce inseamna sa pedalezi 100 km pe zi, aproximativ 10 zile consecutiv si in asemenea conditii. 

Da, poate sunt un pic nebuna, dar, toata aceasta nebunie pleaca din dorinta mea de a arata ca o persoana cu diabet, trebuie sa faca miscare pe langa tratamentul zilnic, este necesara miscarea si mereu voi vorbi despre miscare impreuna cu tratament in managementul diabetului, fie el de tip1 sau 2.

Chiar daca am avut de furca cu canicula in acele doua zile, pot spune ca nu am mai stiut ce inseamna o intepatura cu insulina, pentru ca da, in acele zile eu nu mi-am facut nicio picatura de insulina rapida!!!! Efortul sustinut, hidratarea, atentia la ceea ce am mancat, toate astea au dus la un echilibru al glicemiei care mi-au adus zambetul pe fata. 

Povestea continua si se schimba starea mea cand am ajuns in munti, spre Nehoiu, unde aerul proaspat de munte mi-a dat putere, cu toate ca au urmat acele urcari pentru care mereu am eu ceva de comentat. Nu mai conta nimic, scapasem de zona desertica si acum respiram, puteam spune ca simt cum imi umplu plamanii cu aer proaspat. 

Peisaje frumoase, oameni zambitori care ne-au oferit apa, fructe si un zambet, ne-au facut sa mergem mai departe optimisti. 

Prima zi de odihna am avut-o in Brasov, unde ne-a si plouat, ca sa simtim si racoarea muntelui. Nu spun ca a fost neplacut, dupa zilele pe care le-am avut in zona Macinului. Am avut timp sa ne incarcam bateriile si sa plecam la drum odihniti, cu glicemia buna, copil cu zambetul pe buze si sot care de fiecare data ma incurajeaza sa continui (ai vazut ce glicata buna ai)!!! 

Surprizele au continuat cand am ajuns aproape de Fagaras, unde prietenii nostri muntomani de la "Aproape de Natura" au venit sa ne intampine, pe biciclete, cu voie buna si cu incurajari. Povesti, discutii, glume si tot ce ne trebuia in acel moment sa nu mai simtim oboseala acumulata,  toate au facut sa ajungem cu bine la Fagaras, unde ne-am odihnit pentru ca a doua zi sa pedalam spre Sibiu. Aveam un drum greu, cu toate ca am ales varianta de sub munte, sa evitam traficul de pe DN doar ca pana la urma nu am avut de ales si a trebuit sa intram in traficul infernal pe care il stim cu totii. Au fost cativa km unde am tinut cat mai bine de ghidon, masinile care mergeau in coloana si care voiau sa depaseasca poate, exact cand noi treceam cuminti pe langa ei, tiruri care nu aveau rabdare sau altii care au fost chiar ok si care asteptau cuminti sa trecem  (multumim soferilor care ne-au vazut in trafic si care ne-au protejat).  

In Sibiu am ajuns pe seara, o glicemie de 87, acelasi zambet pe fata mea cand am vazut cat imi arata senzorul si evident ca asta m-a facut sa pornesc a doua zi la drum cu gandul ca poate, macar un dulcinel va vedea ce poate face miscarea si il voi face sa aibe incredere si sa inceapa sa faca sport. Mereu spun si tot repet dar diabetul fara sport si evident, fara tratament, nu poate fi controlat asa cum trebuie. 

La Deva am avut parte de inca o surpriza, cand cei de la Devron (cei care m-au sponsorizat in acest an cu bicicleta mea turcoaz de care sunt foarte multumita), ne-au invitat sa vizitam fabrica unde mii de biciclete sunt fabricate si de unde pleaca in toata Europa. A fost o zi frumoasa, in care ni s-au explicat etapele prin care trece o bicicleta pana ajunge sa arate ca o bicicleta.

Sali imense, tot felul de aparate, benzi, spite, roti si tot ce vrei sa gasesti intr-o adevarata fabrica de biciclete, sigur la DHS, gasesti! A fost si a doua zi de pauza, in care ne-am  odihnit si unde ne-am balacit la o piscina discreta, linistita, in munte. Povesti cu cei care lucreaza acolo, mirati de tot ceea ce facem, mai ales de mine, care am o afectiune si am curajul sa plec la un  asa drum anevoios, pe bicicleta. 

Deja, trecuti demult de mijlocul traseului, ba chiar aproape de finalul turei, ajunsi in Vest, la Arad, ne-am intalnit cu doi copii frumosi, unul la fel de dulce ca si mine (Bogdan).  

Este unul din copii pe care noi i-am ajutat cu un kit complet de glicemie, dupa ce am terminat Turul Romaniei pe bicicleta. Din cate am inteles de la mama lui, el a vrut tare mult sa pedalaze alaturi de noi si chiar s-a intamplat asta in ultima zi de GoWest, de la Sannicolau Mare la Beba Veche, acolo in cel mai vestic punct al Romaniei, acolo unde asfaltul se termina pentru Romania, unde exista granita intre trei tari: Romania, Serbia si Ungaria.  

A fost o adevarata poveste sa ajungem in locul unde trebuia sa facem poza de final de GoWest pentru ca monumentul respectiv se afla exact pe granita, iar accesul acolo se face cu o cerere in prealabil, evident ca noi nu am stiut. Dar, prin bunavointa granicerilor si dupa ce au auzit povestea si de unde venim, pe biciclete, au decis sa ne acorde cateva minute, sa putem face finalul turei. Le multumim pentru ca ne-au inteles si ajutat. 

Vreau sa multumesc si mamicii de dulcinel - Dorina, care a venit cu un micorbuz dupa noi, din Arad, ne-a bagat biciletele in el, si ne-a primit in casa lor, cu intreaga familie alaturi. 

Oameni frumosi, am mancat, am cantat si am povestit pana tarziu despre tot ce a insemnat "GoWest- Romania de la Est la Vest"! 

In primul rand a insemnat o perioada in care glicemia mea a stat unde trebuie cu foarte putina insulina, a insemnat ca o persoana cu diabet a mai invatat cate ceva de la oamenii pe care i-a intalnit, a insemnat prima tura lunga in formula completa (pentru ca de data asta a mers nespus de bine pe bicicleta si juniorul nostru), care a fost un sprijin in plus pentru mine, a insemnat prieteni noi dar cel mai important a insemnat faptul ca diabetul meu, fara miscare ar fi mult mai dificil de controlat! 

Va imbratisez si aveti grija de voi!

Glicemii bune tuturor!

Cu drag, o dulcinica!